Rădăcini
O viată împlinită nu poate fi măsurată prin lupte neîncetate sau bogății, ci prin întâmplări trăite, care au meritat trăite, amintiri minunate și de care să îți aduci aminte cu drag, fără mustrări de conștiință sau regrete.
Pentru L., care m-a ajutat să înțeleg acest lucru.
Eva privea focul ce mistuia pădurea de măslini. Ardeau copaci, sate, oameni. Oameni ce nu știuseră sau nu vroiseră să știe ce înseamnă a trăi în pace, sau poate doar pur și simplu a trăi. Doriseră pe lângă pădurea lor și celelalte păduri și toate pădurile ardeau acum; doriseră pe lângă satele lor și celelalte sate și toate satele ardeau acum; doriseră ca pe lângă propriile lor persoane să-i stăpânească și pe ceilalți și toți zăceau acum fără suflare, arzând odată cu tot ceea ce râvniseră.
Eva fusese și ea la fel ca ceilalți nu înțelesese niciodată sensul adevărat al vieții până când încet, încet totul devenise clar. Încercase să le explice și celorlalți, dar aceștia o alungaseră dintre ei și își continuaseră luptele inutile. Acum nu mai era decât ea
Zări profilat pe perdeaua de flăcări un copac ce supraviețuise incendiului doar pentru că era izolat de ceilalți. Dar cât va mai putea rezista?
Abia acum observă spre dreapta punctul ce apăruse la orizont și se apropia căpătând formă. Un om. Era posibil oare ca și altcineva să fi supraviețuit? Însemna că acea persoană înțelesese
Era un bărbat și se îndrepta spre ea. Eva întoarse pentru ultima dată capul spre pădurea arzând. O creangă în flăcări atinse vârful copacului izolat. Încet, măslinul fu înghițit în infernul roșu al flăcărilor
- Mă numesc Adam. Tu?
18.08.1995